Recenzie Invocarea

Standard

 

 Numele meu este Chloe Saunders şi viaţa mea nu va mai fi niciodată la fel ca până acum. Tot ce voiam era să îmi fac prieteni, să cunosc băieţi şi să continui să fiu o adolescentă obişnuită. Dar nici măcar nu mai ştiu ce înseamnă asta. Totul a început în ziua în care am văzut prima mea stafie – şi stafia m-a văzut pe mine… Acum, stafiile sunt pretutindeni şi nu vor să mă lase in pace. Şi, ca şi cum asta n-ar fi fost de-ajuns, m-am trezit închisă în Sanatoriul Lyle, „un loc special” pentru adolescenţii cu probleme psihice. Şi totuşi, sanatoriul nu este ceea ce pare. Să nu mai spuneţi nimănui, dar eu cred că şi cei închişi aici cu mine sunt mai mult decât se arată la prima vedere. Problema e de partea cui sunt ei?
 

PAREREA MEA :

Este primul volum din aceasta triologie . In primele 100 de pagini pana ce Chloe nu ajunge la sanatoriul Lyle nu se intampla mai nimic . Ea este dusa acolo de catre matusa ei , in urma ce Chloe a vazut prima fantoma la scoala . La sanatoriul ea il cunoaste pe Derek , care ii spune ca defapt ea este o necromanta . La sanatoriu ea se imprieteneste cu Liz , care pe parcusul cartii ea este luata de la sanatoriu in urma unei „ravagii” .Viata acolo nu este lipsita nici de dusmani , se pare ca lui Tori nu i-a cazut tocai bine venirea lui Chloe la sanatoriu . Sfarsitul nii aduce pe Simon , Derek si  Rae , care incearca sa evadeze insa ceva le da peste cap toate planurile .

Heeey

Standard

Hey , se pare ca nu am mai intrat pe blog de-o caruta de timp . Nu stiu exact care a fost motivul , poate plictiseala produsa ce caldura de afara , ori faptul ca am incercat sa citesc cat mai multe carti , habar n-am . Va las mai jos ce mi-ai propus sa citesc pana la sfarsitul acestui an :

1.Mai las-o moale cu fantomele

2.Nu plange sub clar de luna

3.Frenezia

4.Evernight

5.Spulbera-ma

6.Cercul secret #1

7.Cercul secret #2

8.Cercul secret #3

9-19. Vampirii sudului

20.Ma dau in vant dupa cumparaturi

21. Micutele mincinoase #1

22.Micutele mincinoase #2

23.Micutele mincinoase #3

24.Micutele mincinoase #4

25.Nascuta la miezul noptii

 

Voi ce mai aveti de citit si ce v-ati mai dori sa va cumparati ? Sincera sa fiu , momentan nu vreau sa-mi mai cumpar nicio carte , poate Vrajitori si Vrajitoare , in rest , sunt off in categorie de cumparaturi pana ce nu termin de ciit lista de  mai desus .

Heeey

Standard

Hey , scuzati-mi absenta , dar nu prea am mai avut timp sa intru pe pagina mai deloc . Imi pare sincer rau pentru ele 3 persoane ce au participat la concurs , dar l-am amanat din lipsa de concurenti , sincer , am fost foarte dezamagita , dar voi organiza unul nou luna aceasta , deci stati pe faza\ .

Oferte , oferte si iar …. oferte

Standard

Lumeee , mai e putin si vine vacanta ! Sunt asa de fericita , inca ofertele de la Leda m-au facut si mai si . Sa incepem :

1.Pck. Dispozitive infernale la un pret mai dulce decat bomboanele – 45 lei

 TESSA GRAY, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz.

Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină.

Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

În lumea magică a Londrei victoriene, Tessa Gray şi-a găsit în sfârşit locul, alături de vânătorii de umbre. Dar liniştea se dovedeşte a fi trecătoare când forţe întunecate din Conclav plănuiesc s-o înlăture pe Charlotte, protectoarea ei, de la conducerea Institutului. Dacă se va întâmpla acest lucru, Tessa va ajunge pe străzi, pradă uşoară pentru misteriosul Magistru, care urmăreşte să se folosească de puterile ei în scopuri nu tocmai nobile.
Cu ajutorul lui Will şi Jem, Tessa descoperă că războiul purtat de Magistru împotriva vânătorilor de umbre este cât se poate de personal. El îi învinuieşte pentru o tragedie petrecută cu mult timp în urmă, din pricina căreia, susţine el, viaţa îi fusese distrusă. Pentru a descoperi secretele trecutului, cei trei prieteni călătoresc din Yorkshire-ul învăluit în ceaţă spre un conac de care sunt legate poveşti cumplite; din cartierele sărăcăcioase ale Londrei spre o sală de bal fermecătoare, unde Tessa descoperă că adevărul despre originile ei este mult mai sinistru decât îşi închipuise vreodată.
Când se întâlnesc cu un demon mecanic, care-i transmite lui Will un avertisment, aceştia înţeleg că Magistrul le ştie fiecare mişcare – şi  că unul dintre apropiaţii lor i-a trădat.
Tessa realizează că inima îi bate din ce în ce mai tare pentru Jem, însă dorinţa de a fi cu Will, în pofida stărilor lui sumbre, continuă să o tulbure. Dar ceva se schimbă în Will – zidul pe care băiatul şi-l construise în jurul lui începe să se năruie. Dacă-l vor găsi pe Magistru, va putea oare Will să se elibereze de secretele sale şi să-i ofere Tessei răspunsurile legate de originea şi de menirea ei?
În vreme ce căutarea Magistrului, dar şi a adevărului, îi pune pe cei trei prieteni în situaţii primejdioase,
Tessa înţelege că, atunci când amesteci dragostea cu minciunile, poţi corupe chiar şi cea mai curată inimă.

 

2.Pack Georgina Kincaind –  100 lei (5 vol)

Georgina Kincaid este sucub – adica un demon sexy si plin de glamour, care seduce muritorii si le absoarbe energia. Desi aparent sa fii sucub pare ceva spectaculos, Georgina nu poate avea o viata amoroasa normala, caci asta ar insemna sa faca rau celor doi bieti muritori de care se simte atrasa, scriitorul Seth Mortensen si fermecatorul Roman.Dragostea trece insa pe locul secund atunci cand in lumea nemuritorilor din Seattle se iveste o amenintare: vampiri si dracusori deopotriva sunt atacati, iar Georgina, investigand de una singura, descopera existenta unor creaturi respinse atat de rai, cat si de iad, si care vor sa se razbune…

 

 

3. Pack Jurnalele vampirilor vol. 5-7 -doar 57 lei

Elena Gilbert s-a intors din Lumea Cea lalta si trebuie sa invete din nou cum sa traiasca printre oameni. Este aju tata de iubirea vietii ei – vampirul Stefan Salvatore – si bunii sai prieteni – Bonnie, Meredith si Matt.

Dar puterile raului se aduna din nou in Fell’s Church, atrase de darurile acordate Elenei in Viata de Apoi si de sangele ei, care pulseaza cu o forta unica ce o face irezistibila pentru orice vampir.

Stefan este luat de langa Elena, chiar atunci cand are cel mai mult nevoie de el, si ea trebuie sa se intoarca spre fratele acestuia, Damon, pentru ajutor. Insa Damon, intotdeauna vanator, este acum cel vanat…

 

 

 

4.Pack Cantecele Serafimului – 35 lei

Ne aflam in prezent. In centrul povestirii: Toby O’Dare – un asasin platit, notoriu in lumea interlopa – este solicitat pentru o noua misiune ucigasa. Un suflet fara suflet, un mort viu care se ascunde sub diverse nume false (printre care si Lucky Vulpoiul!), el isi infaptuieste crimele la ordinul Justitiarului.

In lumea de cosmar a lui Toby, isi face insa aparitia un strain misterios, un serafim, care ii ofera acestuia sansa de a salva vieti in loc de a ucide. Toby, care visa candva sa devina preot dominican, dar a ajuns in schimb sa intruchipeze raul si violenta, profita de aceasta sansa. Este astfel purtat inapoi in trecut, in Anglia secolului al XIII-lea, in timpuri intunecate, cand evreii sunt acuzati de crime rituale, iar copiii mor subit sau dispar…

In acest decor primitiv, Toby, animat de altruism si dragoste, isi incepe misiunea primejdioasa de cautare a mantuirii, imbarcandu-se intr-o calatorie aventuroasa, din care nu lipsesc pericolele si urmaririle, devotamentul si tradarea.

 

Puteti comanda dand click pe fiecare poza . Cred ca o sa ma apuc si eu de citit curand , cand o sa scap de durerile provocate de aparatul dentar . Nici nu vreau sa va inchipuiti cat de greu pot manca sau cum vorbesc acum 😦 .

Ce citesc vara asta !!

Standard

Of , a fost un an greu asta , in care nu prea am avut nici timp , dar nici bani ca sa citesc prea multe carti , inca au fost niste oferte de care am profitat cu adevarat , si am mai avut si niste carti pe care nu le citisem . Am profittat si am cumparata de la editura Leda , unde a fost cea mai grozava reucere la pachetele in editie de buzunar carti :
~Seria Fortele raului absolut ( Invocarea ,Revelatia,Rafuiala) , o puteti comanda AICI profitand de reducere pana pe 3 iunie;

~Seria Cercul secret (Ritualul ,Captiva,Puterea) , puteti comanda seria AICI profitand de reducere pana pe 3 iunie ;

~Seria Vampirii sudului (10 vol) , puteti comanda seria AICI profitand de reducere pana pe 3 iunie .

~Iubitul virtual

~Clubul V

~Secretul lui Hannah

~Secretul lui Emily

~Secretul Ariei

De pe caaarti , am comanda Mai las-o moale cu fantomele si Nu plange sub clar de luna .  Am mai castigat la 2 concursuri cartea Frenezia si Evernight . Cam asta o sa citesc eu vara asta , dar sa , o sa mai pun intre timp la socoteala si cartile aparute prin Bravo si Bravo girl .

Recenzie Blestemul focului

Standard

Am stat aseara pana la ora 3 dimineata pentru a termina cartea Blestemul focului . Am achizionat-o acum ceva timp , cand era reducerea de 50 % la  libraria Libris . Am citit muuulte recenzii cu aceasta carte pana sa ma hotarasc s-o iau , iar in final am luat-o , tinand cont ca era si la un pret rezonabil . In majoritatea recenziilor , i se adresa o nota destul de mica si nu o parere prea buna ,dar sa va spun parerea mea .

Sincera sa fiu , ma asteptam la mai multa  magie , dar in primele 150 de pagini doar despre ea nu este vorba . Mie mi-a placut cartea , datorita gastii fitoase , care apareau mereu incercand sa le enerveze pe fete . Mi-au placut destul de mult si momentele cand Lili era cu Jason . Totul incepe cand Lily cade in capcana gastii fitoase , iar aceastea o inchid intr-o camera la subsol . Iesind de acolo Lily vede pe cineva care o urmareste pe prietena sa cea mai buna si pe Jason . Aceasta este lovita de blestemul focului , iar de aunci actiunea incepe sa ia amploare in toata puterea .In concluzie , mie mi-a placut cartea , si o recomand tuturor , inca ii voi da un 4.5/5 .

Acum urmeaza sa citsc Invocarea de Kalley Armstrong . Puteti comanda Blestemul focului cu un simplu click AICI .

CĂRŢI LEDA CARE SE VOR DISTRIBUI CU BRAVO GIRL

Standard

FANTOMELE NE ŞTIU TOATE SECRETELE de Megan Crewe, din 29 mai numai împreună cu revista BRAVO GIRL. Preţ excepţional: 10,99 lei!

Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fată de şaisprezece ani, sunt câteva fantome: a surorii ei şi a câtorva foşti colegi de şcoală. Fantomele nu sunt deloc complicate şi poţi avea încredere în ele. Mai mult decât atât, ele pot afla secretele compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul despre colegii ei îngâmfaţi.
Însă când Tim, vicepreşedintele consiliului de elevi, descoperă secretul lui Cass – acela că poate să comunice cu fantomele –, situaţia tinde să se schimbe. El îi cere să-l ajute pentru a putea intra în legătură cu mama lui, moartă de curând, iar ea, după îndelungi ezitări, sfârşeşte prin a fi de acord. Pe măsură ce-l cunoaşte mai bine pe Tim, Cass are surpriza să constate că acesta nu este un băiat atât de rău precum crezuse ea până atunci şi că, într-adevăr, avea mare nevoie de sprijinul ei.
Să fie aceasta cea mai bună ocazie să se împrietenească din nou cu cei vii… ?

„E minunat scrisă, are personaje cu care cititorii se pot identifica, iar dialogul este impecabil.” – Teens Read Too

„O poveste supranaturală, cu o intrigă amintind de Mean Girls (Fete rele), cu o acţiune alertă… Întâmplările misterioase şi prietenia dintre Cass şi vicepreşedintele consiliului de elevi îi vor fascina de la primele pagini chiar şi pe cititorii cei mai exigenţi.”— School Library Journal

Cartea va avea formatul 10,5 x 17,5 cm, 256 pagini, coperta broşată şi se va putea achiziţiona începând din 29 mai împreună cu revista BRAVO GIRL.

Începutul lunii iunie aduce o nouă serie (de 4 volume) împreună cu revista BRAVO GIRL: THE ASHLEYS de Melissa de la Cruz.
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală.

Gaşca Ashleys este cea mai tare şi trage toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble, din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă Ashley! Citește restul acestei intrări